Firul celor mai pozitive emoții

  „Copilăria - o imensă nevoie de mirare”

                                                  (Victor Hugo)

 Încerc să răscolesc amintirile și să găsesc pe lîngă acel copil cuminte ceva năzbătios. Poate drumul ce duce spre casa bunicii sau poate acel nuc  din prag, însă toate se referă la gingășa copilărie. Vorbind despre trecutul meu nu pot să nu zic despre cimitir, ale cărui porți sunt mereu deschise.

   Adesea mi se întîmpla ca zilele de iarnă să le petrec  în acea lume unde domnește tihna și somnul. Anume aici se găsea locul cel mai potrivit pentru săniuș. Și astăzi mai există acea movilă de pe spatele căreia îmi croiam drumul, care mă ducea printre locurile pomenite o dată în an, în ziua de Paști.  De sus observai totul ce se petrecea jos. Defapt niciodată nu m-am întrebat dacă e bine ceea ce fac, dacă e nevoie de-a face acest lucru anume aici..............  și totuși numai sus simțeam frigul, auzeam  vuietul săneuților, lătratul cîinilor, glasuri de oameni ce treceau pe alături. Cred că adevărata copilărie se naște anume din aceste momente, pentru că anume ceea ce-ți este interzis te face să te descoperi, să cunoști riscul. Și azi parcă mai aud glasul mamei care mă chema acasă și mă tot dojeni, dar el devenea evanescent cînd vedeam sania și mănușele înghețate.  În aceste clipe e cel mai mai dulce gust al naivității. Rătăcesc prin propriile urmi și descopăr firul celor mai pozitive emoții.